ceea ce urmează este true story şi cred că a şi apărut într un ziar central, ziarul cel mai apropiat de sufletul cititorilor (îmi plac topurile astea inventate de nişte nimeni numai ca obiectul adoraţiei lor să fie pe primul loc, a se vedea reclama lu naşu, şoul cel mai iubit de români????), cred că e ziarul lui gregoar (care de altfel scrie more than ok).

este vorba de un brazilian (diferenţă de cultură şi preţ pus pe timpul liber faţă de iuropeni, zic de ei că pe aici dau şi eu cu sapa) care s a dus (a mers, fiind prea tânăr să se ducă) să se angajeze. persoana de la pupitru, angajatorul cum ar veni, îi face un calcul şi ajunge la următoarea concluzie: 320 dolari pe lună, 80 de dolari pe săptămână, 16 dolari pe zi, 2 dolari pe oră.

bine, bine, zice neangajatul, dar mie îmi trebuie doar 200 de dolari pe lună ca să trăiesc (nu se exprimă foarte bine ce înseamnă acest trăiesc. în mod clar trăiesc fără plasmă, telefon de fiţă, mașină de complexat), vă rog să faceţi un calcul şi să mi spuneţi câte zile trebuie să vin la serviciu pe săptămâna şi câte pot sta acasă cu familia. zis şi făcut, cei doi s au înţeles (practica probabil fiind în zona foarte des întâlnită) nenea angajatorul urmând să mai angajeze pe cineva pentru restul zilelor cât celălalt n avea nevoie de bani (ce e aia), contribuind în acest fel şi la scăderea șomajului.

pe bdul Iuliu Maniu s au dublat bordurile, adică s a pus bordură peste bordură, ceea ce arată ORIBIL. să esplice cineva lu lăutaru că ţi ajunge o singură vioară să cânți la ea, n ai nevoie de două.

în plus, cum zicea un mare învăţat, în zilele noastre mormintele ar trebui făcute cu două găuri în dreptul mâinilor, pentru ca oamenii să fie înmormântați cu mâinile afară, să vadă toți cocliții că pe lumea cealaltă pleci cu mâinile goale.

Proverb românesc: Ultima cămașă e fără buzunare.