plecarăm de la Buda şi Pesta către Croaţia. in şi out doar pe high way (da au şi unii şi alţii adevărate autostrăzi). ce e drept, la croaţi se vede oarece diferenţă faţă de unguri, e puţin mai sărăcie, să zicem, dar e muuuuuult peste ce se vede in românika. în paranteză, când mai vine vreun star din străinezia şi confundă bucureştiul cu budapesta, naţionalistul din noi ar trebui să stea cuminte şi să se simtă mândru, nu de alta, dar e o diferenţă ca de la cer la pământ între cele două oraşe.

intrarea in croaţia s a făcut pe autostradă. la vamă ne au dat un pliant în care eram informaţi că e obligatorie centura, e obligatoriu să mergi cu faza de întâlnire aprinsă, că e cu desăvârşire interzis să foloseşti claxonul. de altfel, în aproape 2 săptămâni de petrecut prin croaţia, n am auzit nici un claxon (poate prin alte ţări se vând maşini fără claxon, cine poate şti).

la graniţă treaba merge foarte repede, dacă se formează cozi, poliţiştii se miscă printre maşini şi iau paşapoartele pentru a le verifica, spre deosebire de românaki de la severin, care erau foarte preocupaţi cu consumul de corcoduşe şi i durea la trei metri în spate de tâmpiţii ce formau coada.

prima vizita a fost în Zagreb, capitala Croaţiei. un oraş foarte frumos, foarte chic, cu doamne şi domnişoare foarte, foarte draguţe. sunt multe obiective de vizitat şi de văzut, oraşul este destinat vizitingului.

din zagreb am continuat marşul către plitvice. aici este un parc naţional monumental, de altfel cel mai vechi din europa de SE, aflat în patrimoniul mondial UNESCO. sunt cascade, cea mai mare având aproximativ 80 m, multe lacuri, animale, păsări. fiind o ţară unde lucrurile se fac cu capul, şi nu cu lopata ca la noi (cineva să explice vă rog lui boc că nu e prim ministru pentru a da la lopată sau la coasă) au fost construite peste întreaga suprafaţă de apă poduri/cărări de lemn, care asigură accesul la toate obiectivele. pentru a avea o viziune asupra turismului, parcul este vizitat anual de aproximativ 1 milion de turişti (dna udrea, un milion e cifra aia formată din UNU e zeus la care adaugi cam tot atâtea zerouri câţi turişti vizitează ţara asta guvernată de profesionişti). vizita a durat cam 6 ore şi pot spune că nu am atins toată problematica.

din plitvice direct la opatija, această Nisa a Adriaticii. hotelul superb (poate şi pentru că era de 4 stele), personalul extraordinar (simţi efectiv că este clientul stăpân). din nefericire, plajele nu sunt ca pe la noi, adică e mai multă piatră şi mai puţin nisip. apa extraordinară (îţi vezi picioarele din avion).

moneda naţională la croaţi este kuna. un euro face cam 7.1 kune. benzina este 8.4 kune, iar la fiecare 100 km de hai uei plăteşti 5 euroi.

de preferat ar fi să schimbi euroi la bancă pentru că peste tot se percepe un comision de 2%.

prin croaţia ne am plimbat foarte mult. de remercat că aici se respectă limitele de viteză, că dacă e linie continuă nu se depăşeşte, că dacă eşti străin şi mergi cu 50 la oră, că atât e limita, nimeni nu te claxonează, că sunt oameni cu maşini de zeci de mii de euro care au învăţat că miile de euro nu compensează lipsa de educaţie, şi care stau în cozi de zeci de maşini fără a da muzica la maxim şi fără a folosi claxonul ca pe o dovadă a superiorităţii. în altă ordin de idei, nimeni nu este mai presus de lege.

nemţii, ungurii, slovacii sunt aici ca la ei acasă, poate şi din cauza faptului că sunt extraordinar de multe insule, peninsule, plaje şi plăjuleţe, toate cu specificul şi cu frumuseţea lor. in croaţia e destul de greu să te plictiseşti: nu ţi place o plajă, îţi iei catrafusele şi mergi la alta, ai de unde.

pe plajă nu e gălăgie, nu e mizerie, nu e agitaţie, este aşa cum ar trebui să fie pentru a te relaxa.

continuăm cu plimbăreala în episodul următor.