avem o ţară. cum procedăm?

suntem români sută la sută (cu o bilă albă şi una neagră). crescuţi pe principiul după faptă şi răsplată. ne materializăm acţiunile în funcţie de factorii din jur, fără a implica în nici un fel propria persoană. facem ce face lumea, zicem ce zicem lumea, suntem atenţi la modul cum ne percepe lumea.

mitul caprei e prezent în viaţa noastră de la naştere şi până la ultima treaptă: Georgel are o biciclă mai mare ca a mea, telefonul lu Miţu e mai smeker ca al meu, tanti Sanda cumpără rochii de la cocoşatu, mare firmă de ţoale, şi, în final, Georgel are pensie nesimţit de mare. ce mai contează că Georgel s a dat peste cap toată viaţa, a muncit ca înecatu, importantă e pensia şi mai mult decât atât, important este că e mai mare.

nodul în papură, coroborat cu strugurii care sunt acrii vin să întărească povestea cu capra. important este cine este sub noi, nu cine este deasupra. întotdeauna, fără nici un fel de excepţie, raportarea se face de sus în jos, şi nu invers. poţi fi mai slab ca 99 de inşi, dacă este unul mai slab ca tine E BINE.

dacă vecinu face un palat, un drum până la stele, dar din nefericire pentru el, ceva nu merge aşa cum trebuie, oau, ce jale, ce suspine. ai văzut dragă (îi zice lu nevastă-sa), ce porcărie şi la vecinu ăsta, nimic nu i iese cum trebuie. de ce se mai apucă de ceva dacă nu e în stare să ducă la bun sfârşit. (şi inevitabilu) dacă eu mă apucam de aşa ceva, fii sigur că ieşeam cu strada din galaxie, aterizau marţienii pe ea, făceam rahatu praf.

deşi nu e demonstrat ştiinţific (poporul român încă nu a fost cercetat) frustarea se transmite ereditar. partea proastă este că noi acumulăm de secole. o vedem pe stradă: maşini cât toată banda de mers, putere pe ele cât cuprinde, telefoane de fiţze, calculatoare, monitoare, ţoale, ţigări, prostie la maxim.

experiment: de curiozitate verificaţi pe site urile de profil care telefoane se caută pe internet în românika. răspuns: cele mai scumpe! să moară pretenii de ciudă ce sculă mi am tras.

frustraţii cei mai adevăraţi se regăsesc la volanul maşinilor putere. pentru ei frustrarea are un nume: BMW (from ingliş bring more women). dacă e cupeu, tras în pele, cu eşapament dublu, jante (genţi pentru meseriaş) de aliaj, pe talon mic, e de impresie maximă. cade femela în freză lângă ea, orgasm instant, maimuţoi satisfăcut. culoarea coclitului a devenit albul: loveşte la okio, atrage privirile, este în contrast puternic cu negrul geamurilor. ardeeeeeeeeee!

deunăzi pe nu ştiu care portal de ştiri s a anunţat că zeus (a se citi zus) are probleme de sănătate. replicile au fost pe măsură: să moară chioru, să moară şi blonda, să moară piticu, să moară toţi! capra a devenit acum obiect public, nemaiexistând nici un fel de diferenţiere între om şi funcţie, între familie şi organizaţie.

lipsa unei educaţii elementare îşi arată din ce în ce mai mult colţii şi spiritul de turmă al românului aduce mai aproape de realitate un coşmar pe care naţiile civilizate l au lăsat în urmă long time ago: animalul brut, nestrunit, impulsiv, şi care răspunde doar la frică, la umilinţă!

se spune că tinerii n au educaţie, că au frustrări, că fac rahatul praf ….

în această categorie intră accidentele auto, scandalurile stradale, grupurile gălăgioase din troleu, şi alte câteva asemenea manifestări care te pun pe gânduri şi te fac să te întrebi cu voce tare, sau glas, după caz: România, încotro?

avalanşa de informaţie năvălită după 89 ne a cam luat pe nepregătite şi se pare că orice etapă arsă fără a fi parcursă, se lasă cu urmări (nu se pune cele în care se ajunge ministru, prim ministru, prezident fără nici o legătură cu competenţele, ci doar cu confidenţele). tinerelul s a lovit direct cu capu în televiziune, tehnologie, mâncare la discreţie, maşini puternice, şi având structura pretabilă, a căzut din lac în puţ: de la lipsuri la excese, de la dictatură la libertism extrem, de la nimic la şi mai nimic.

scăpat din jugul comunist, tinerelul a uitat că mai există reguli, că societate trebuie condusă pe baza unor norme de bună relaţionare şi a făcut ce ştie el mai bine: haos, în capul lui şi în capul altora.

toată această stare, din nefericire, s a moştenit şi s a amplificat.

bătrânei cei simpatici, tinerii de altădată, apar la orizont cu fiecare sărbătoare religioasă (se pretind a fi buni creştini, uitând însă poveţele elementare), când cozile kilometrice explodează şi dau naştere la victime şi la situaţii de un penibil grotesc. grija că rămâne fără apa prea sfântă sau dorinţa de a ocoli coada, de nu respecta această formă minimală de orânduire generează scene de groază: oameni care se calcă în picioare, care urlă, care se înjură.

cine este atunci victima şi cine este călăul: tânărul care a preluat comportamentul animalic al predecesorul, dar l a adaptat la vremurile lui, sau bătrânul care a transmis mai departe gena turmei, instinctul animalic, fără a conştientiza că prima victimă este chiar el?

răspunsul la tv, în intervalul orar 16 - 19, porneşte cu ştirile violente, la un pahar de tărie şi continuă cu manelizarea prostiei, în forma cea mai pură, la televiziuni ce se consideră cu pretenţii!

PS: mă bucur în fiecare dimineaţă de plăcerea călătoriei cu metroul (transpiraţie, înghesuială, mirosuri de oameni proaspăt ridicaţi din pat, uneori şi de mâncători de ceapă) şi am avut ocazia să constat că aceste aşa zise tabloide încep să dezvolte un portret robot al cititorului consacrat: ea, pieptănată cu moţ sau gen monica columbeanu, cu unghii tunate, lungi, uneori false, pantaloni stil sac, neapărat blondă, bling bling pe ea, telefon neapărat touch screen, cu maneaua susurând în urechea vecinilor; el perciuni tăiaţi în colţuri, freză spaţială, în toate direcţiile, ochelaru cu marca vizibilă pentru tot călătoru, în stil bondar de munte, încălţări neapărat albe, giacă cu înscrisuri argintii, cu un bădăran ataşat, să facă impresie, cureaua setată cât mai larg, ceas cât pentru amândouă mâinele şi un picior, and telefonu de valoare (tot touch screen să poată bizonu avea acces la informaţie printr o simplă atingere).

viitorul sună bine, trecutul se vede prost!

de ceva vreme, în lumea şourilor de televiziune a răsărit o nouă porcărie, tipic mioritică, axată pe dramatism viziual şi pe proşti, în faţa şi în spatele micului ecran.

emisiunea rulează în fiecare vineri, ocupă mult spaţiu, şi îmbie la la plânsete şi rugăciuni adresate celui de sus (nu de foarte sus) pentru sprijin şi tărie.

fane face ce ştie el mai bine, îl imită pe Elvis, în stilul muzical şi cel vestimentar. aşa că, în cel mai coclit mod cu putinţă, ca un manelist autentic, babanu îşi trage nişte perciuni până în gât ca să suplinească lipsa talentului interpretativ şi scenic.

despre emisiune, toate cele bune: concurenţii au numai probleme (mă refer la cei normali) care trebuie rezolvate: ba să şi construiască o casă, ba să şi crească copilaşii, ba să cumpere apă plată pentru a bea noaptea şi singurul mod în care se puteau rezolva aceste probleme este acela de a fi aduşi la televizor să i plângă o ţară întreagă.

înaintea fiecărei probe sunt introduse secvenţe video cu supermarketul care vinde apa, cu concurentul uitându se cu jind la apă, cu mama concurentului plângând că, săracu baiatu ei, n are şi el bani de apă.

bineînţeles că fane e la locul lui şi cea mai deşteaptă întrebare pe care o poate pune este: NU I AŞA CĂ ŢI E SETE?, întrebare care este ca un declanşator al neputinţei, concurentul izbucnind în hohote, sala izbucnind şi ea în hohote, ţara plângând cu ei toţi, în hohote.

fiecare concurent face pereche cu un concurent vedetă. din nefericire, oricât de vedete sunt aceste vedete, problemele se ţin lanţ şi pentru ele: ba s a rupt rotula, ba e indigestie, ba a explodat plasticu lu pretena, ba s au lovit la cap în timpul repetiţiilor, baaaaaaaa nu mai ştiu ce.

nu lipsesc susţinătorii, care încurajează pe concurenţi de pe margine sau prin secvenţe video, la a căror vizionare, aţi ghicit, concurenţii izbucnesc în hohote.

de remarcat că, în ultima vreme, concurenţii ăia comuni vin de la vecinii noştrii, fraţii moldoveni, de parcă în românika s a terminat sărăcia. staţi liniştiţi, la locurli voastre, că e abia la început.

de impact este şi falsitatea promovată de cei doi prezentatori. pe fane îl înţelegem, este urmaşul surprizelor, dar miss, de unde a învăţat o? de la micuţul Mozart?

micuţule uil, hai pa!