în ultima vreme, since românakii şi au descoperit apetitul pentru a critica nesimţirea existentă la nivelul întregii ţării, naţionalizată, carevasăzică, apărură o grămadă de apeluri către ceva sau cineva, în încercarea de a sensibiliza bizonu cu privire la direcţia greşită în care se duce ză cantri.

well, lăudabile iniţiative, but, la un anumit nivel lipseşte nişte cojones, care, teoretic vorbind şi discutând ar trebui să materializeze într un fel palpabil şi concret frustrările şi acumulările existente.

este stilul românesc de luptă, prin invocarea strategiei învârtita în jurul deştelui. la o adică, aşteptările sunt prea mari. în ţara în care, din surse oficiale, 99% din locuitori agreează sub o formă sau alta ză maneaua, unde alocaţiile se doresc a se da în funcţie de bogăţia copilului (de parcă săracu la naştere a şi primit dividendu de la firma lu tăticu şi trece în altă categorie de venituri), în care avem bugatti de 1.4 meleoane de iuroi, dar nu avem drumuri pentru el, ne aşteptăm ca această atingere suavă de condei să aibă efect? think again, twice even!

adică, în 20 de ani, km noştri de hai uei tind vertiginos a fi egalaţi de ăia construiţi pe vremea lu Bătrânu, în care centura Bucharestului a rămas la nivel de speranţă neconcretizată (ca şi bellisimul de Adrian Mutu care atenţie ştire de efect şi în exclusivitate are avion pe post de taxi), în care se câştigă campanii electorale invocând autostrăzi suspendate, în care liderului unui very important partid of politics is from rrrrom etnia şi care vorbeşte corect gramaticeşte prin siluirea în modul cel mai crunt cu putinţă a limbii noastre ca o comoară avem speranţe de genul că o campanie publică îi va face pe our beloved politiciens să şi tragă un sepuku în mijlocul camerelor reunite pentru a fi sacrificiul total?

OMG! how stupid of you!

sunt bune şi mişcările de impresie, dar sunt de aşteptat materializări la nivelul unor mişcări efective ale purtătorilor de opinii care să şi facă public, prin viu grai dezgustul ce i încearcă. aceasta este adevărata provocare a campaniilor de carton, construite pentru a camufla zbaterea în rahatul cotidian!

un plus negativ (pe principiul creşterii negative a economiei care mai deunăzi DUDUIA, adică făcea zgomote de virilitate, nu ca clanul duduienilor, zgomote de impresariat artistic prin intermedierea de călătorii în străinătate, recte în ţara condusă de regele Olandei care nu e blondu de la cotroceni, pentru gagici care să culeagă măsline) este dat şi de calitatea promotorilor, vezi cazul reality tv (e trustul ală deţinut de cel mai cunoscut maseuz de întreţinere şi tonifiere, care finalizează doar la ceas de noapte; prin finalizare rog a se înţelege în mod clar şi fără nici o conotaţie erotică finalizarea carierei de stupid people) care tot promovează non valori ca chiriac bogdănel, mare doritor de contracte cu rumanian administration.

avem di tăti, pentru tăţi! circ să fie, că români sunt mulţi!

dar, să nu lăsăm disperarea, frustrările, grijile să cuprindă autenticul spirit românesc, spiritul ză land of choice!

suntem printre puţinii privilegiaţi, dacă nu chiar singurii, care asistăm la naşterea unui nou curent (n au importanţă categoria, calitatea, implicaţiile), numit în toată splendoarea lui BĂSESCIANISMUL!

discuţii libere, îndemn la dialog, temă pentru acasă! data viitoare: extemporal!

un film obişnuit, care tratează un subiect deja bătătorit: omul muşcat de lup care se transformă în lup. BANAL.

două aspecte atrag: primo, joacă Anthony Hopkins.

secundo: în film, aşa cum e normal cînd discutăm de vârcolaci, vampiri, şi alte asemenea anomalii, apare şi o şatră de gypsani rrrromi, din regiunea Românika. nu, nu asta e de efect, ci faptul că aştia vorbesc ROMÂNEŞTE. deci, dacă vreţi să auziţi limba română într un film americano, mergeţi la Wolfman.

nu pot decât să observ faptul că, în ultima vreme, au apărut foarte multe filme, cu actori foarte buni şi foarte cunoscuţi, care filme sunt foarte, foarte proaste. aş enumera aici: the legion, the daybreakers, şi mai sunt vreo câteva, care în majoritate tratează  sfârşitul lumii.

în aceeaşi notă este şi The road, un pic mai altfel, în care lord of the rings joacă foarte bine. oarecum de văzut.

revenind la agora, un film care pune în pagină un subiect destul de important: ştiinţa vs religie. şi dacă mai este vorba despre creştinism şi despre toate distrugerile provocate în numele acestei religii, filmul capătă un plus de valoare.

în speţă, un episcop, în vremuri de demult, ca şi în vremuri de acum, manipulează gloata, cu ajutorul cuvântului. şi prin manipulare, filmul nu se referă la donaţii materiale sau la votaţi-l pe x că ne vopseşte biserica în roz, ci se referă la omoruri, din cele crude, cu piatra, pe principiul, cel care este fără de păcat să lovească primul. pesemne că pe atunci toţi erau nişte virtuoşi convinşi pentru că nu le lipseau nici pietrele şi nici aruncările.

în plus, mai distrug şi o mare bibliotecă, în care păgânii discutau subiecte diverse, de la astronomie, la filozofie, la teatru, etc şi unde creştinii noştri au găsit de cuvinţă să şi crească caprele.

dacă tot văzurăm filme, să şi recomandăm unele dintre cele bune: everybody is fine (cu Rober de Niro) şi it s complicated (cu mai multi).

aştept impresii!

În lumea actuală se investeşte de 5 ori mai mult în medicamente pentru virilitatea masculină şi silicoane pentru femei, decât în vindecarea bolii Alzheimer. Din această cauză, în câţiva ani vom avea bătrâne cu ţâţe mari şi bătrâni cu p..a tare, dar nici unul nu-şi va aduce aminte la ce servesc.

Laureatul premiului Nobel pentru literatură

Din cauza recesiunii, pentru a economisi costurile la energie, luminiţa de la capătul tunelului va fi stinsă.

Semnat: Dumnezeu

Zuus a zis: să fie lumină! şi a fost lumină.

şi cum stătea el Zuus aşa, privind razant şi a dat seama că se plictiseşte.

şi a mai zis Zuus: să fie muritori! şi au venit muritorii. şi le a mai dat Zuus şi de altele, unele de care aveau nevoie, unele de care n aveau nevoie.

le a dat o pe Zâna Bună, călare pe cai, pierdută pe pârtie.

le a dat pe piticul cel rău, cu coasa într-o mână şi cu egalitatea în cealaltă.

le a dat rechinu de adâncuri, gata să sară pe comision, din orice ar ieşi el.

şi, bineînţeles, le a dat fluturul de aur al politicii bătrâneşti, să scrie cu litere de oi pe dealurile ţării, să nu se piardă Zuus când vine călare pe tunete.

şi jucându-se Zuus cu cosiţele Ilenei Cosânzeana şi a amintit ce uitase: să fie egalitate. şi l a chemat pe piticu mic şi rău: piticule, fă i pe toţi egali! şi atunci piticu chemă de urgenţă armia cea mare: buldogi, rechini, zâne şi alte arătări: să facem o lege, să i egalăm pe toţi!

dar piticule, se auzi o fărâmă de conştiinţă, comunismul a trecut!

silence, Zuus a spus: să fie egalitate!

şi a venit legea: în faţa lui Zeus, toţi muritorii se nasc egali, şi săraci (de preferat)! şi piticul se întrecu pe el, puse legea pe o tavă de aur în faţa lui Zuus şi adăugă, de la sine putere: mărite Zuus, vrei să moară toţi la aceeaşi vârstă? am putea adăuga şi asta!

ca orice muritori care se respectă mai mult decât trebuie, românakii noştri sunt oameni perfecţionişti, cărora le place ca, dacă nu fac ceva, măcar să nu facă bine.

tot ceea ce ar trebui să se facă, se analizează în cele mai mici detalii, pe diverse paliere de decizie, rezultatul fiind acelaşi, nu se face nimic. de ce să ne complicăm viaţa, când e mai bine să stăm.

e ceva de făcut? facem ce se poate, eventual nimic, dar măcar încercăm să vedem cum se face. cum zicea un mare învăţat, oamenii mari văd destinaţia, oamenii mici se împiedică pe drum. în bunul mers al lucrului nefăcut, se adună dă disaidării (de la deciderer = decident, termen inventat de una din minţile ilustre ale acestui secol care citeşte în direct cărţile cu fundu-n jos), să se vadă, să se discute, să se decidă. vrând nevrând apar probleme, care probleme trebuie şi ele analizate, întoarse pe toate părţile, identificate noi dimensiuni ale problemelor, şi în general găsite motive pentru care lucrul nu trebuie făcut. altfel spus, se face un brainstorming al cărui unic scop este acela de a motiva nu atât incapacitatea, cât mai ales lipsa intenţiei de a face.

şi când se face, se face. praf şi pulbere.

doar 2 exemple: să plăteşti taxe la administraţiile financiare. first of all, trebuie să stai la o coadă ce va avea ca rezultat identificarea sumei datorate statului, pentru care stai tu ca un bizon carpatin în rând cu turma s o plăteşti. afterwards, stai la coadă să ţi dea o tanti o bucată de hărtie, care să arate că ai plătit. bine, nu ţi o dă efectiv. o dă lu tanti de la ghişeul vecin care ţi o dă ţie după ce plăteşti. ca să plăteşti, mai iei o coadă în freză, scoţi banu, te feliciţi pentru cât de tâmpit eşti că accepţi umilinţa şi plătind le mai şi mulţumeşti, iar într un final de vis primeşti hârtia de aur. gata. poţi muri împăcat.

şi al doilea exemplu: cum să plăteşti locul de parcare. prima fază, creşte taxa de loc de parcare. tu băet deştept anticipezi mişcarea următoare: scade taxa de parcare şi nu plăteşti. involuntar, deciziile astea au efect de gaură neagră, nimeni nu mai ştie nimic, şi tu eşti vrând nevrând tras înăuntru, şi te uiţi cu stupoare că se apropie termenul limită, deadlineul adică, până la care mai eşti titular pe locul ăla ca vai de el, unde îţi trânteşti investiţia cea mai de preţ (da sunt oameni care au maşini mai scumpe decât casele, nu fiţi ofticoşi). ceri explicaţii şi ţi se oferă tradiţionalul “reveniţi!”

cât poţi să fii de afectat la creier ca să construieşti asemenea mecanisme?

ghid de prins mâţa de coada, indicii şi semne clare cum că ceea ce se pare chiar nu este şi cel ce va fi a fost cel care este.

Tipuri de minciuni: 1. nevinovată, salvatoare, răutăcioasă şi înşelătoria.

Femeile mint pentru a i face pe ceilalţi să se simtă bine, bărbaţii mint pentru a se simţi ei bine.

cea mai obişnuită formă de minciună este aceea de a te minţi singur. Aceasta îi permite unei persoane să fumeze două pachete de ţigări pe zi şi să pretindă că nu este dependentă de tutun.

femeile sunt mult mai greu de minţit pentru că în timp şi au dezvoltat abilitatea de a percepe anumite semne ale corpului care trădează minciuna. în timp ce bărbatul vede mai bine la distanţă, având abilitatea de a focaliza, femeia poate percepe detaliile de apropiere, având un câmp vizual mult mai larg decât al bărbatului. de aici derivă şi capacitatea bărbatului de a putea conduce mult mai bine şi mai sigur pe timp de noapte, precum şi capacitatea femeii de a vedea mult mai repede într o intersecţie o maşină care vine din lateral. nu se ia în discuţie viteza de reacţie.

pe tema microexpresiilor, expresii fugare, abia schiţate, de fracţiuni de secundă, nenea Bill a fost filmat cu o cameră şi s a constatat că s a încruntat înainte de a  răsunde întrebărilor ce o priveau pe Mony.

în general, mincinoşii folosesc forme impersonale de exprimare, fără a aduce în discuţie propria persoană şi fără a şi asuma responsabilitatea. de asemena, folosesc cuvinte prin care încearcă să întărească inepţiile debitate: “Pe cuvânt”, “Crede mă”, “Nu glumesc”, “Sincer”, “De ce aş minţi”, şi tradiţionalul etc.

Cuvintele “Numai” şi “doar” sunt utilizate pentru a micşora ceea ce urmează după ele. “Sunt doar un om” este replica unui personaj care caută scuze pentru propriile tâmpenii, “numai cine nu munceşte, nu greşeşte” spune că am încercat, dar nu e vina mea că nu mi-a ieşit.

există trei indicii în ceea ce priveşte vocea care l dau de gol pe mincinos: intensitatea, volumul şi viteza, toate fiind modificate de faptul că el spune ceva despre care ştie că nu e adevărat. soft ul intern îî dă astfel câteva palme şi i spune că setările au identificat o discrepanţă între ceea ce i iese pe gură şi ceea ce are în cap. aşa că atenţie la tonalităţile înalte, dar şi la cele joase. un răspuns întârziat este un răspuns compus, care n are legătură cu realitatea.

privirea este un indiciu important care descoperă minciuna şi o trimite la bara de streap tease. cînd dreptacii îşi amintesc un eveniment care S A ÎNTÂMPLAT îşi activează partea stângă a creierului şi privesc spre dreapta. când inventează, îşi activează partea dreaptă a creierului şi privesc spre stângă. la stângaci e pe dos.

is simple: MINTE, se uită în STÂNGA.

mai sunt şi alte aspecte derivate din gesturile corporale, ce ţin de mici detalii, de genul: scărpinatul nasului, al urechii, aranjatul părului de la gură, trecutul mâinii prin păr, mici gesturi care trebuie să dea siguranţă. un mincinos va sta cu mâinile în buzunar, pentru că astfel crează o situaţie de forţă, de echilibru, de stabilitate.

rândurile de mai sus au fost deduse din cartea “El e cu minciuna, ea vorbeşte întruna” de A and B Pease.

în rest toate e bune, pe la noi se minte natural, asta însemnând că minciunile nu conţin E uri din nici o categorie, iarna nu e ca vara şi în general iarna e mai frig.

orice cetăţean care se respectă îşi va cumpăra un telefon foarte scump, foarte smeker şi pe care îl va folosi foarte puţin, pe partea cu aplicaţiile din dotare.

neimportant pentru ce îţi cumperi telefonul, esenţial să fie de fiţză. nokia la maxim, afoane şi alte mărci care produc pentru astronauţii nasa. în plus, orice telefon în ro vine mai scump. e un paradox. aici totul e mai scump, chestie bazată pe nevoia românului de a epata, de a-şi arăta statusul, nu neapărat social, prin lucruri scumpe şi pline de brizz-brizzuri care nu l ajută la nimic.

telefonul trebuie să fie neapărat clasa full bussiness, cameră foto şi video cât cuprinde, să aibă player, să aibă blitz, să aibă wireless, să aibă ecran tactil foarte mare, că mâinile care cară marfă sau prestează munca fizică ating câte două butoane, uneori şi trei.

dacă nu e bani de unul nou, merge şi la mâna a doua sau la un abonament de jde mii de lei, dar care se merită, că ai şi minute şi mesaje, şi mms uri, şi cartofi prăjiţi.

mai apare un model, la fel ca şi predecesorul, dar care are o combinaţie de cifre superioară, este un MUST HAVE. nu l ai pe ăla, nu eczişti.

manele la maxim, nu prin difuzoare, ci prin căşti, să vadă toţi inferiorii ce telefon potent are muciosu. nu contează că adidaşii sunt rupţi, geaca e franjuri, telefonul e baza.

în ro abonamentele sunt pe bani mulţi şi pe beneficii puţine. comparativ cu alte ţări, unde oamenii ştiu să preţuiască banu, aici totul e la suprapreţ.

noroc cu criza, că s-au mai diminuat fiţzele.