în vremuri nu demult apuse, talanga simboliza legătura indestructibilă dintre cioban şi vitele mânate de acesta la păşunat. mai exact simboliza prosteala vacii nebune: ciobănaşul cel viteaz ii punea prostia la gât şi o asculta cu urechea lui cea fină când se pierdea.

talanga era simbolul stabilităţii, al siguranţei şi al dorinţei de certitudine care marca vita. aceasta vrând-nevrând era găsită, dacă încerca vreun marcaj prin învăluire la ciobănel.

trecură vremurile şi talanga deveni un fel de gps modern, o bipăitoare care chema sprijin pentru cei pierduţi, strigare pentru cei neliniştiţi şi în general un fel de reminder pentru cei uituci.

nowadays, brezidentu se urcă pe cărămidă, puse mâna pe instrument şi i dădu o nouă semnificaţie. gloata de muritori gălăgioşi şi plini de impresiuni artistice stătu o clipă pe gînduri şi parcă făcu trecerea de la “Ne am adunat aici ca proştii” la “Ne am adunat aici la proşti”.

chemarea talangei răsună printre fluierături şi vociferări şi-şi făcu datoria cu nepreţuită dragoste: rătăciţii fură aduşi pe calea cea dreapta, programele îşi găsiră finalitate sau finalizare şi poporul fu, încă o dată, mulţumit.

sunt însă şi unele inadvertenţe. dacă pe mare, răsună sirena, pe uscat răsună talanga. în speţă scopul e comun, şi, cu ajutorul Domnului, un rătăcit pe mare poate aduna rătăciţi pe uscat. diferă doar sunetul şi modul de producere, dar politicianul român e adaptiv şi găseşte soluţii aferente momentului din ce în ce mai maroniu în care se găseşte.

Nu contează sunetul, importantă e prosteala şi numărul lor.

succesuri succesive!