1. voi demisiona la 5 minute după ce voi fi suspendat.

2. Miniştrii PSD vor demisiona în 30 de minute de la revocarea ministrului PSD al internelor.

cum ar fi in teoreme 1 şi 2 sunt ipotezele, urmează demonstraţia, din care rezultă concluzia.

ipotezele expun foarte clar o serie de activităţi/angajamente care vor fi luate, bineînţeles condiţionate de acţiuni distincte.

în situaţia în care acţiunile vor fi realizate, în cele 2 teoreme se expun şi, să le numim, concluziile. din ne/fericire, toate activităţile ce condiţionau concluziile au fost efectuate/îndeplinite/atinse.

ce s a întâmplat mai departe? ceva care n are nici o legătură cu concluziile enunţate, a fost o întoarcere bruscă, de 180 grade, ca la Ploieşti, din care n a mai rezultat nimic. fiecare a făcut ce l a tăiat căpuşorul, fără nici o legătură cu sacrificiile atât de trâmbiţate, că doar suntem in românika, ţara tuturor posibilităţilor, a tuturor bostănarilor şi bostănăriilor.

dacă în primul caz ştim foarte clar ce s a întâmplat, cu sufletul la gură aşteptăm să vedem ce va rezulta din teorema 2.

încheiem cu două leme:

Lema 1: Mâine sunt gata să arăt actele prin care am făcut rost de bani pentru a cumpăra apartamentul din Băneasa.

Lema 2: Bond, Jăms Bond: tomorrow never dies.

Hă, Hă, Hă

despre masculi şi femele cu idei preconcepute.

câteva gagicuţe cu vârste numai coapte trec prin diverse experienţe (asta însemnând că dobândesc expertiză) amoroase cu sau fără copulare în speranţa că ele sunt excepţia şi nu regula aia care zice că bărbaţii nu sună din cauză că au uitat/pierdut/mâncat/şters numărul tău de mobil şi nu pentru că nu i eşti simpatică, că pe tine te va lua de soţie chiar şi după un anumit număr de ani în care n-a mişcat un finger în acest sens, că dacă nu se comportă în mod special şi distinct cu tine nu înseamnă că are un crush, ci doar că poate chiar nu este interesat, şi alte asemenea mici impresii de relaţionare.

prin film se plimbă câţiva cu greutate: Ben Affleck, Jennifer Aniston, Drew Barrymore, Jennifer Connelly, Scarlett Johansson.

finalul este cu zâmbete, pentru unii, cu suspine pentru alţii şi cu o concluzie fundamentală: dacă fumezi şi ea te prinde e mai bine să fii sincer şi să recunoşti, pentru că ea te poate ierta dacă o înşeli, dar nu te poate ierta dacă fumezi şi o minţi că nu, dar într un final îţi găseşte ţigările.

o comedie drăguţă, de vară, poate chiar de început de toamnă.

marea mahmureală, adică, nişte preteni organizează petrecerea burlacilor, la Las Vegas. aici dintr-o sau printr-o întâmplare nefericită şi o confuzie descurajantă a unui dealer de senzaţii tari, băeţii prizează altceva şi în loc de petrecere de maxim efect au parte de o serie de întâmplări pe care, ulterior, nu şi le amintesc.

toată tevatura este creată de absenţa viitorului ginere şi eforturile, să le spunem disperate, ale pretenilor de a-l găsi.

încetul cu încetul este reprodus întregul parcurs al petrecăreţilor, cu ineditul de rigoare.

un plus de aromă este dat de momentele de impact ale filmului, cu apariţii sau situaţii, să le spunem, haioase, care îţi amintesc la ce categorie de film de hlizeşti.

un plus maxim genericului de final care prezintă poze luate în momentele de uitare totală ale petrecăreţilor.

în film apare şi Mike Tyson cu tigruşorul (pentru amatorii de senzaţii).

de văzut!

cu tommy lee jones. şi cu asta cred că am spus totul.

în rolul poliţistului care investighează o serie de crime actuale, împletite cu crime ale trecutului.

anyway, un film cu tommy lee jones nu necesită o intrigă prea complexă, modul de lucru al acestui actor suplinind în mod clar şi evident eventualele defecte ale rulajului.

surprinde în mod plăcut modul natural în care se derulează acţiunea, fără momente de impact, actorul făcând ce ştie el mai bine, recte să joace. camera este focalizată deci, pe jocul actoricesc, o eventuală intrigă plină de labirinturi nefiind necesară pentru a completa lacunele actoriceşti.

în mod clar şi cert DE VĂZUT!

acest film, dacă poate fi numit aşa, nu este decât o risipă. risipă de toate.

are o acţiune deja fumată demult şi mai bine, în gladiatorul, aceea a luptătorului care aleargă să şi salveze familia.

în ceea ce priveşte viziunea implementată, cu luptătorul real controlat electronic de un jucător este, să i spunem, interesantă, dar prost pusă în practică.

PRECIZARE: refuz să cred că în viitor vor predomina drogaţii, bolnavii, graşii.

sper că tehnologia ne va îmbunătăţi viaţa, nu ne o va face praf.

una peste alta, el e arestat, condamnat la moarte şi i se oferă şansa de a ieşi din închisoare, dacă trece de cele 30 de  nivele ale unui joc pe viaţă şi pe moarte care presupune ca el luptătorul să fie controlat de un gamer prin intermediul unei tehnologii construite de cine altcineva decât de bad boyul filmului.

pe parcurs mai aflăm că tehnologia a fost dezvoltată pentru, normal, guvern, şi că presupune un control total al individului prin nanotehnologie şi că el, condamnatul a fost obligat să şi omoare un pretenar, pentru a testa funcţionalitatea invenţiei, crimă pentru care a fost şi condamnat.

undeva, mi aflăm că are o, una doar, nevastă şi o fiică, pe care trebuie să le salveze.

cu ajutorul unor hackeri, scapă de control, îi deblochează creierul (cam cum se crăcuieşte în zilele noastre uindousul), salvează nevasta şi copilul şi l omoară pe ăla rău.

în rest, sânge, carne, cafteală, arme şi tot ce trebuie unui film să fie prost.

di end.

concluzie: de nevăzut!

ne aşteaptă o perioadă excepţională. se apropie alegerile, adică momentul când poporul român îl alege pe cel care îi va reprezenta pentru 5 ani.

cum alege poporul român? la ultimă impresie şi în funcţie de temele de discuţie.

ultima impresie este dată de ultima faptă pe care candidaţii o realizează în campanie. românakii au memoria de medie şi lungă durată blocate, recte nu funcţionează şi nu reţine aspecte şi detalii pe care să le introducă în procesul de votare.

apar pe scena electorală tot felul de promisiuni, care de care mai ciudate, dar în acelaşi timp mai aproape de dorinţele alegătorilor. vine unul şi promite 25 ooo de euro pentru românii care se întorc din străinătate să muncească pe meleagurile patriei. şi culmea, chiar se primesc banii ăştia, dar nu de către cei care sunt trimişi la pachet în ţară pentru bună purtare, ci pentru membri de partid, care acum constată cu stupoare tovărăşească domnule, chiar se dau banii.

mai vine unul care are tot felul de iniţiative de stârpire a corupţiei, prin micşorarea numărului de parlamentari (deci, acolo era corupţia) şi prin reducerea parlamentului de la două camere, la garsonieră, confort 2, eventual semidecomandat. şi toate printr-un referendum, organizat în aceeaşi zi cu alegerile.

indiferent câtă durere ai avea în ceea ce priveşte politica de mahala din ţara noastră dragă, nu poţi să nu remarci cum îi apucă pe toţi inspiraţia chiar în pragul micului electoral.

pentru a intra în normalitate, cred că, prima iniţiativă care ar trebui aplicată este aceea de a avea alegeri cât mai des. poate se vede ceva.

şi totuşi, se pare că imaginaţia şi iniţiativa asta de week end sunt cam slăbuţe. subţire, chiar foarte subţire.

hai băeţi! se poate mai cu spectacol, distracţie, hăhăială, behăială, ceva zgomotos!

urmează entertaiment!