nu cu zohan. era funny cu el, ci cu femeia româncă, intermediate age, cu aspiraţii de high level.

locuiesc într o cutie de chibrituri, din românika noastră scumpăă şi dragă, printre românaşi. şi ca în orice cutiuţă, mai crapă câte o ţevuşcă.

what can U do? whell, that s easy: call the plumber!

îl chemi, normal, dar, ÎNTOTDEAUNA EXISTĂ UN DAR, fiecare om cu programul lui, inclusiv instalatorul.

alergi pe scări, dai telefoane, revii cu telefoane şi, într-un final, când reuşeşti să sincronizezi acest extraordinar mecanism, respiri uşurat, şi vorba din târg, te propui la primă (sau stimulent, depinde pe unde dai cu sapa).

a doua zi eşti fericit, parcă lacul din tavan e o băltucă, rugina aduce mai bine cu albul de la lavabilă, şi uiţi că stai în cutie, cu românaki de jur împrejur, ca într-un tranşeu.

mult după ce problema trebuia să fie rezolvată, o suni pe vecina să i mulţumeşti pentru sprijin, pentru că a venit acasă după serviciu şi pentru că a permis instalatorului să i facă o gaură în faianţă.

dar, stupoare, vecina dă drumul la turuit, cuvinte grav de genul m-aţi chemat acasă de la 6, parcă aş fi sechestrată răsună în difuzorul mobilului, rămâi blocat, nu mai ştii dacă a început războiul sau tocmai s a terminat, şi într-un final de infarct înţelegi ce s a întâmplat: lu instalatorul i s a rupt de programul vecinei şi de inundaţia mea.

pricepi din debitul verbal că nu există nici o cale de înţelegere, îţi ceri scuze şi închizi!

concluzia: când un om turuie fără să asculte şi punctul tău de vedere e o cauză PIERDUTĂ, singura soluţie rămasă este să te retragi în glorie!

spune un principiu de bază al fizicii, o lege, că nu poţi avea acţiune fără să fie implicată şi reacţiunea. cu exemplul la mintea cocoşului, presezi un arc şi el îţi va răspunde printr-o împingere contra forţei aplicate de muşchiul propriu din dotare.

în mentalul de zi cu zi a derivat o altă vorbă celebră, fiecare monedă are două feţe, cap şi pajură, leu şi stemă, şi ce-o mai fi pe la popoarele lumii.

sau tradiţionalul, după faptă şi răsplată! în principiu, efectul urmează cauza şi cauza generează efectul!
adică altfel spus, fiecare acţiune are un set de urmări, unele previzibile, altele total neprevizibile, care urmează un anumit curs generat şi întreţinut de acţiunea în sine.

să revenim pe meleaguri tradiţionale şi mioritice, pline de farmecul de zi cu zi al vieţii în landul alegerii sau al alegerii! al alegerii să trăieşti condus de nişte persoane neperformante!

circulă o serie de zvonuri, pe surse, cum că întâiul băutor al ţării ar fi implicat într o serie de activităţi oarecum neclare (şi nu de la băutură, se înţelege). mergând pe firul naraţiunii, aceleaşi surse ne dezvăluie o poveste numai bună de pus la dospit, din care o să iasă o turtă mare mare, numai bună de hrănit naţiunea, dornică de circ, se înţelege.

povestea în sine e simplă: nişte oameni, printre care şi nişte neamuri de ale Olimpicului, au făcut nişte afaceri cu niscavai instrumente care scuipă foc şi mai ales gloanţe. bun! până aici nimic anormal! un mic abuz de putere, un fleac, urmat de un strâns marcaj de ordin material şi gata, golul la buget!

mesajul din spatele povestirii, morala cum ar fi vorba, este cel interesant: stăpânul cel mare fu trădat de slugile cele mici! ptiu! treabă încurcată! ce le o fi nemulţumit pe ale sale slugi de dădură din casă?

nişte mici abuzuri, se prea poate, ale stăpânirii care afectară buzunarele slugilor, mici tăieri şi amânare ale plăţilor lunare, amânări care încet încet luară drumul unor scurgeri de date oarecum clasificate!

revenim la partea de fizică: Zeus a dat cu tunetul şi cu fulgerul, muritorii s-au mâniat (suntem totuşi o democraţie şi libera exprimare a trăirilor interioare este încă permisă) şi au scăpat cazanul cu prostii, prostii care din aproape în aproape s-au scurs în presă, pe surse!

cum Întâiul machitor a mâniat pe mulţi oameni de prin servicii (adică oameni care merg la serviciu), aşteptăm şi provincia internă, precum şi sursele care poartă lentile de contact azurii!

La mai mare! Se poate!

vara asta, infrastructura nu are concediu de odihnă!

vorbe mari, de la oameni mici, pentru mitici!

şi o vorbă de duh, preferată de adevăraţii oameni mari: hă! hă! hă!, ca o concluzie la vorba oamenilor mici!
bani să fie, că infrastructura se face că munceşte! sărăcuţa, e neserioasă, trebuie controlată de oamenii mici, trebuie impulsionată! curioasă coincidenţă, impulsionarea se produce numai înainte de alegeri, când mai marii zilei au nevoie de mediatizare!
în rest, rămâne cum am stabilit: facem planuri, bugete, greve, apărem la toc şouri, în emisiuni fără nici o concluzie, ci doar ca să ne vadă lumea ce pricepuţi suntem! n ar fi mai bine să facem şi apoi să ne remarce lumea când beneficiază de rezultatele muncii? poate că da, poate că nu!
şi apropos de infrastructură, cele mai apreciate sunt drumurile care după ce se taie panglica cu oficialităţile de la centru şi din zonă, se transformă, din cenuşereasă în fata cea urâtă a reginei.

dar e bine! avem regi ai asfaltului într-o ţară fără drumuri, avem promovare turistică într-o ţară fără infrastructură şi fără turism, avem un deputat la 70 000 locuitori, un senator la 160 000 locuitori care în vreme de criză decontează chirii de zeci de meleoane, telefoane, deplasări, care au 2 şoferi, unul de noapte şi unul de zi.

avem un guvern care înfiinţează posturi pentru a putea schimba pe cei care nu sunt ai partidului şi care conduc pe unde apucă şi ei, avem agenţii guvernamentale care au strategicul rol de a încălzi cafeaua, avem tot ce ne trebuie, numai că nu ştim să apreciem. Popor nerecunoscător!

Vine distracţia de toamnă! Fiind latini, circul ne este necesar! Pâine găsim! o pomană de la un partid, un ulei de la altul! *ulimea nu e pretenţioasă!

şi dă bine cu coasa, în pietre.

un meşter bun, indiferent de domeniul unde activează, are anumite calităţi, care calităţi îl fac bun. un adevărat meşter bun, indiferent de domeniul unde îl pui să lucreze, va face ceva cu adevărat deosebit.

chiar şi un ţăran de la coasă, dacă e meşter, şi stai de vorbă cu el va şti să ţi comunice nişte adevăruri care în mod sigur te vor pune pe gânduri.

din nefericire, sunt unii falşi profeţi şi falşi meşteşugari. ei îşi suflecă mânecile în faţa camerelor de filmat, dau de 2 ori din coasă şi gata: s-a făcut poza.

este şi cazul ăstuia mic, prins de apele tulburi ale crizei. nefiind matelot de profesie, s a pierdut printre punctele busolei. şi tot matelot nefiind nu cunoaşte una din regulile de bază ale navigaţiei: pe timp de furtună e bine să fii machit. rafalele de vânt, găleţile de apă, mişcările valurilor se simt mai puţin intens cu o sticlă de American John la bord. nu al navei, of course.

venind criza asta ca o furtună, ăsta micu ce făcu? începu să turuie sacadat, cu credinţa fermă că populaţia o să cadă pe spate, vrăjită de tăria convingerilor lui: cum o să scape el ţara de criză, cu cabinetul lui de miniştrii, numai unu şi unu aleşi pe sprânceana cea lăsată de Zeus când mai sus sau când mai jos, funcţie de acord sau, din contră, de antipatie.

buldogii, bordurierii şi alte specii de meseriaşi trecură dintr o dată pe planul secund, iar în faţă răsăriră zânele cele vestite, care de care mai pricepută şi mai aproape de “sufletul” cel jucăuş al lui Zeus.

ce mai luptă, ce mai zbucium: ăsta micu e peste tot, în emisiuni, la sediul de partid, la sediul de campanie, la guvern, la câmp, la coasă, la fructe, la wc-u. peste tot pe unde apare criza el o prinde şi o combate, cu argumente, cu motivaţii, cu cifre, cu disponibilizări, cu sifonări: noi suntem cei care am scos ţara din impas şi săraca ţară mai are puţin şi cade în hău de tot.

imaginea contează: până prin iulie, la noi nu era criză: peste tot se refăceau calcule, se aplicau programe de criză, la noi era lapte şi miere: ba un milion pe un contract, ba un alt milion pe un alt contract, ba un pol pe ici, ba unul pe dincolo, până s a golit sacul!

noi continuăm cu investiţii în infrastructură, în construcţii, în programe sociale. acest “continuăm” implică totuşi un anumit moment care se cheamă start, demaraj, plecare. la noi încă nu s a produs startul, dar continuăm drumul. noi românii suntem prin excelenţă, nu poieţi, ci inventatori: se prea poate ca noi să fi inventat şi principiul de bază al capitalismului de cumetrie: cele mai bune afaceri sunt cele în care statul pierde!

şi totuşi, soluţia anticriză cea mai eficientă şi mai aşteptată rămâne: furând mai puţin, sunt bani mai mulţi!