ocupaţii de bază cu ceva vreme în urmă, asistăm acum la o re editare a acestor meserii. dacă înainte se practicau pentru a nu muri de foame, acum se practică la nivel înalt, printre iluştrii trimişi de *ulime să i reprezinte.

sifonarul de fonduleţe este acel personaj care dă din mâine, se agită (că d aia e cu sifoane şi apă plină de CO2 nociv), aruncă cu jeturi în stânga şi n dreapta, doar doar nu s or prinde cei mulţi şi proşti de activitatea lui de bază: MANGLITUL. chiar dacă manglitul vine din ţigănescul manglo, aici nu e vorba de ţigani (aka romuluşi), ci doar de ţigăneală. se fură ca la uşa cortului şi se sifonează ca la nuntă: nimic nu merge fără un sifon rece, din partea casei, of course.

pe de altă parte, la bostănărie e şăf un … băiat, deştept şi frumos, demn de cartea recordurilor, nu prin inteligenţă, ci prin asocierile care i s au adus. s a ales de şi printre bostanii pe care acum îi reprezintă cu cinste.

spre deosebire de sifonar, şăfu de la bostănărie bate a încuiat, deşi se zice că ăsta e semn bun, de coacere şi dulceaţă a gustului. în acest caz e vorba doar de plesneală de la prea multă apă-n ochi.

şi unul şi altul fac ce ştiu mai bine: gălăgie. ambii aruncă lacrimogene şi impresionează auditorul cu poveşti ba de mamă, ba de cinste şi onoare. neam de telenovişti.

la situaţion est mui mala. ultimul să stingă lumina peste ţară să se poată sifona în linişte şi bostanii să poată pârâi de prosteală.

să nu zică secsul frumos că intrăm pe panta discriminării, ne vom abate atenţia şi asupra regnului masculin implicat în problemele cotidiene ale datului cu freza în vântul de la aerul condiţionat generat de magazinele de fiţe şi de figuri din centrele comerciale cu nume de bombe: MALL.

el este belisim, zeu pe pământ în faţa căruia muritorii trebuie să se plece cu pioşenie şi în faţa căruia femeile trebuie să se simtă onorate că apar.

se remarcă de la mare distanţă ceasul mare, cât mai ciobănesc care atârnă pe mâna neglije lăsată să se zbată pe lângă fizicul de invidiat.  în continuare privirea este atrasă de tona de gel care plezneşte din freza spaţială a zeului: inteligenţa trebuie admirată în primul şi în primul rând prin forma pe care o ia părul. nu contează că sub scalp este o scăfârlie goală, veşmântul îl face pe om.

cămaşa albă geme de virilitate şi părul ras de pe piept trădează sexualitatea de macho experimentat. pantofii, neapărat sclipicioşi, cu vârful ieşit în prelungire îl ajută pe bovin la direcţionarea prin magazinele pline de femele impresioniste şi cu scoarţa cerebrală asemenea unui patinoar.

maşina este de maxim efect, de preferat un tractor cu cerculeţe, plin de muzică de voie bună care trebuie pusă la dispoziţia norocoşilor din jur.

ochelarul este la locul lui pe nasul gelatului, cât mai mare cu putinţă şi cu firma cât mai la vedere. nu contează că nu filtrează efectele solare, firma trebuie să sară în ochi.

pipiţa lu băiatu este un exemplar de colecţie, pe măsura valorii lui, cât mai proastă şi cât mai blondă (da, se exclud).

ne vedem la shopping, fato!

well, să nu începem conclusiv, ca la romanians, ci ca la licuriciul cu lumina mare.

având de ales între noi şi ei, i am ales pe ei. pe principiul, pe banii mei nu face nimeni mişto de mine. am mers la tri stars, ol inclusiv (se poartă asta).

rezervări cu 3 zile înainte de a pleca, căutat pe net, forumuri, impresii. am ales Albena.

de ce nu am mers în românika? răspunsul este evident, dar voi încerca totuşi să dau 2 3 justificări, pentru românaki înflăcăraţi care încă mai cred că dacă pe banii tăi accepţi să şi bată nişte nesimţiţi joc de tine şi de concediul tău se face că eşti patriot.

am fost anul trecut un week end în Albena, la 4 stele, ce i drept, şi am fost foarte încântat. pe giurgiu ajungi şi la albena şi la vamă + restul, mult mai repede decât dacă foloseşti autostrada lu peşte.

servicii bune spre foarte bune, personal amabil şi gata oricând să te ajute. te simţi cam împărat, ceea ce e bine, cred, mai ales că vrei să te relaxezi. şi cum relaxarea nu se produce doar la nivelul şezutului, ci şi al psihicului, e bine să nu ai impresia de bătaie de joc deasupra capului, că s ar putea să nu se mai numească concediu de odihnă.

la intrarea în ruse, ce i drept, peisagio dezolant, dar, pe parcurs constaţi că se mişcă ceva. şi nu doar pe hârtie şi prin conturi, ci şi pe teren. oamenii lucrează şi asta e vizibil.

un alt aspect de avut în vedere este acela legat de stilul de viaţă. parcă nu sunt aşa stresaţi ca noi, aşa grăbiţi, aşa bădărani. timpul merge mai lent, oamenii nu sunt aşa puşi pe harţă. fapt pe care l am constatat cel mai mult în trafic.

albena este o staţiune mai de pensionari aşa, fără viaţă de noapte, fără acel dâm dâm, cu multă linişte şi multe locuri de joacă pentru copii. asta am vrut, relaxare, linişte, fără prea mult umblat.

în staţiune, la momentul la care am ajuns, cam 40% românaki, care se comportau relativ bine. spre sfârşitul perioadei, când au începu românii să devine majoritari alta a fost starea de spirit: se fuma pe plajă, urmaşii lu Fane Babanu erau cu galagia după ei, mămicile cu gura după urmaşi, şi uite aşa o hărmălaie de toată frumuseţea.

plaja, indiferent cât de murdară era seara, a doua zi mizeria dispărea invariabil. coşuri de gunoi pe plajă, duşuri, condiţii minime să ţi manifeşti civilizaţia.

mâncarea foarte bună. spre deosebire de turcii din kusadasi, care mai găteau mâncăruri româneşti, aici nu există aşa ceva. sau n a existat în perioada când a căzut soarele lor pe pielea mea.

de vizitat neapărat Nessebar (îl recomand ca pe un echivalent al Turciei sau al Greciei) şi Kaliakra (cel mai intrat cap în Marea Neagră din Bulgaria, o minunăţie de peisaj - ceva foarte, foarte frumos).

ca o paranteză mică în 2005, la neptun, am cerut o ciorbă, iar băiatul a înţeles să alimenteze bolul cu lichid direct de la sursă, adică din oala cu ciorbă, fapt dovedit de dâra care îl urmărea.

cârcotaşii vor spune că neptunul nu i mamaia, şi că acolo e apogeul civilizaţiei româneşti, unde condiţiile sunt ca din catalog căzute, iar mamaioţii sunt trataţi ca regii. ei bine, nu ştiu care sunt condiţiile, dar ştiu care i mentalitatea: furaţi fără ruşine că românii sunt patrioţi, şi marea noastră e cea mai neagră.

pentru orice alte detalii şi impresii, send mail at daniel dot milodin arond yahoo punct com

la românika e petrecere şi spectacol.

sunt spectatorii ăia de low level (stau acasă şi se uită, unii, mai evoluaţi mai cumpără şi presa). sunt cei de middle level (deonotologii, analiştii, impresarii).

şi, bineînţeles, sunt prestatorii. problema, de altfel una foarte serioasă, este cine câştigă şi cine pierde? sunt cei care se mulţumesc cu spectacolul şi în rest nimic, cei de la mijloc care mai pupă câte ceva, funcţie de pe cine pupă şi pe unde, şi actoraşii. care actoraşi se transformă miraculos după stingerea reflectoarelor în prestidigitatori de carieră.

muritorii se râd funcţie de cine pe cine porceşte (asta e una din caracteristicile nobile ale românaşului, să ia partea cuiva), însă, din păcate, în zi fiecare are aceleaşi condiţii de 2 lei să şi desfăşoare viaţa.

problema cu responsabilitatea se referă cel mai probabil la un alt element decât cel uman, că ăsta nu le prea are cu bunul simţ şi nici cu responsabilitatea, indiferent de care pătură socială o referi. ca să se propage, lumina are nevoie de o fantă mică. noi suntem opaci la asemenea calităţi. avem nevoie de o mână forte care să găurească şi să educe, mână forte care cel puţin până acum e inexistentă.

aşa că reclamele care indeamnă la sentimente nobile n au decât un singur rezultat, să crească preţul la carburanţi când scade barilul de petrol. doar vorbim de bun simţ şi responsabilitate, care e pe bani mulţi.