iuropa here we come

June 8th, 2009 by admin

iată că ne am ales, cu purcel, cu căţel, cu nepoţi, cu necunoscuţi, cu oi, cu brânză, cu rudotel, cu tot ce ne reprezintă.

după 5 ani de nou s a schimbat ceva? acelaşi circ ieftin, aceleaşi acrobaţii de 2 lei, acelaşi rahat în care ne zbatem şi din care sper ca urmaşii urmaşilor mei să iasă, că la mine s a terminat macaroana, nu mai are de unde.

acum 4 ani s a votat sau am votat schimbarea. din nefericire au venit unii la fel, clasa politică este tot o apă şi un pământ, interesul personal înainte de toate, restul poată să moară. 20% participare la vot ar atrage atenţia oricărui om de bun simţ. nu e cazul la noi. dacă şi la alţii absenteismul e la fel, înseamnă că dezinteresul este cauza. faptul că omul nu are pe cine alege, asta nu se pune, pentru că nu contează. noi ne am ales, suntem în frunte, suntem number one, ne batem pe victorie unii cu alţii. noi am câştigat, ba noi, ba noi, ba s a furat, fiecare strigă după posibilităţi, însă nimeni nu vede, sau se face că nu vede, că oamenii nu mai dau doi bani pe politicieni şi pe minciunile lor.

este categoria slugoilor, a celor care merg cu drag să voteze doctrina de doi lei, de parcă vorbele frumoase ar ţine de foame. mai sunt cei care pentru zahăr, ulei, pâine şi chiar telefoane mobile îşi vând votul şi aleg tot nişte hahalere.

din nefericire, votantul român nu are cum să reacţioneze, pentru că un individ cu obrazul gros şi buzunarul larg nu va înţelege niciodată că e timpul să meargă acasă.

avem independenţi, care după ce s au ales sau au fost aleşi nu mai sunt independenţi. asta spune multe despre seriozitatea candidatului şi mai spune multe despre verticalitatea lui. avem “prieteni” care s au înjurat ca la uşa cortului şi care acum merg împreună în Parlamentul European. Avem politicieni care nu s au ales în parlamentul nostru de graşi şi cinstiţi, dar care sunt acum cap de listă pentru PE. adică la noi nu sunt buni, dar acolo aduc schimbarea. avem ziarişti care şi au dat condeiul către unul şi către altul şi care acum s au ales şi ei. sunt iuroparlamentari. avem oameni care nu leagă o boabă de engleză, dar care merg la PE să ne îmbunătăţească nouă viaţa, să fie reprezentanţii noştri, să vorbească pentru noi.

avem o gloată. pe principiul “ne am adunat aici ca proştii”, ei merg acolo ca deştepţii.

Posted in Ce seamănă ţara noastră cu România! | No Comments »