a început un nou capitol. o data la patru ani se deschide circul cu promisiuni. se promite tot de la A la Z pentru toată lumea.

interesant este că la noi doar se promite şi se critică, nimeni nu spune ce s a făcut în ultimii patru ani. s a preluat ţara în stare jalnică, vechea guvernare a dus o în pragul prăpastiei, s au cheltuit banii ca la cazinou. nimeni nu arată rezultatele propriei guvernări, toţi se raportează la dezastrele lăsate de ceilalţi.

şi mai nostim este stilul de lucru. oamenii se îmbracă precum ciobanii, mănâncă tot felul de prostii, spun glume de 2 lei, se joacă cu copii în nisip, dau dovadă de maturitate.

asta o dată la patru ani. doar atunci contează plebea, o dată la patru ani îşi aduc mai marii aminte de ăia mulţi şi proşti. sau proşti şi mulţi.

discursul este mereu acelaşi, realizările lipsesc cu desăvârşire, politica zăhărelului încă funcţionează.

până când? este o necunoscută. probabil până când românii vor avea pe cine să aleagă, până când nivelul nostru de civilizaţie va fi puţin mai ridicat şi până când circul nu va mai fi la fel de apreciat.

în general, o modalitate prin care o persoană se remarcă este dată de realizările avute. în politică se pare că realizările contează cel mai puţin. contează, în schimb, cât de mult poţi minţi şi cu câtă lume te poţi pupa fără să te îmbolnăveşti.

circulă un curent puternic care trage rău de tot la oase: românii s au făcut microbişti. şi ca orice microbist care se respectă trebuie să practice sportul aşa cum ştie el mai bine: cu burta în faţa televizorului. ca o legumă ce preaslăveşte soarele ce i dă lumină, microbistul român adora televiziunea care i oferă sport pe pâine. trebuie menţionat că în românika nu se oferă sport în general. la noi, neuronul ăla care mai dă semne de viaţă s a blocat pe parodia care se numeşte fotbal. s au lipit masculii de fotbal la tv ca mucii de asfalt: oricum ai vrea să scapi de ei, tot mai rămâne ceva murdărie.

fiind o piaţă de consum şi mogulii adulmecând acest potenţial, au apărut şi furnizorii de spectacol. mai bine zis de parodie ieftină şi proastă, atent savurată cu o bere de aceeaşi valoare şi calitate. nu contează ce consumi, atâta vreme cât o faci ca un occidental.

ce mai contează că la ăia fotbalul e un spectacol şi berea e de calitate, noi avem mimi şi umflaţi, analfabeţi şi maimuţei, avem jigodii şi berbeci, dar mai presus de toate, above all cum ar zice licuriciul, avem bizonul român, specie rară pentru care evoluţia s a blocat la stadiul de viţel.

pe stadioane, Darwin ar rămâne impresionat nu de evoluţie, ci de involuţie: oameni transformaţi în giboni, animale care la prima vedere te fac să crezi că ar fi oameni, sunt transformate de comportament şi acţiuni în bipede care nu diferă cu nimic de specia anterioară lor în lanţul evoluţiei.

la alegere, 1, 2, 3 sau 4, informaţia nu diferă cu nimic, moderatorii aduc cele mai proaspete informaţii, conducătorii de cluburi dau cel mai tâmpit spectacol, consumatorul român e la datroei cu telecomanda şi sticla de bere alături.

o nouă clasă de snoabe şi snobi s a ridicat din cenuşa vremurilor: admiratorii de shopping.

ele şi ei sunt cei care sparg holurile magazinelor în căutare de promoţii, ieftineală, dar, mai ales, în căutare de afirmare. oamenii vor să fie vizibili şi în acelaşi timp vor să fie admiraţi.

ce poate fi mai frumos decât o plimbare de după amiază, în special de sâmbătă după amiază, prin mall? printre toţi practicanţi de free shopping, spart de bani pe lucruri inutile şi pierdut vreme printre maimuţei.

ea caută afirmare. caută să fie admirată, dorită, caută să şi regăsească jumătatea pierdută, adică pe aia cu card şi pin dă meleoane, fato!

el caută un accesoriu la maşinuţa lui de fiţe, la bemveu cu geamuri negre şi jante de aliaj, o gâscă uşor de cumpărat şi de folosit. uşor, uşor, dar pinu trebuie să fie strong şi greu de spart de donşoara.

locul unde se întâlnesc el şi ea, acel târg de animăluţe de companie, unde el vine cu freza lui futuristă, cu cheia neglijent atârnând din buzunarul pantalonilor, cu ochelarii cât făţăul, unde ea vine ca o porumbiţă, cu mintea pierdută pe holuri, cu toacele de juma de metru, pentru o mai bună afirmare, cu buzele bleojite, cu parul prins în fixativ este la mall.

acolo e mekka.

acolo se practică relaxarea însoţită de masaj pe scaune directoriale în liniştea holului de mall, acolo se pierde vremea fără nici un scop anume, se adună vedetele, acolo ajungi după ore întregi de stat în trafic. Dar, ce poate fi mai frumos decât testul dinaintea victoriei? pentru că, da, o dată ajuns acolo, esti o zeitate, admirată de muritori şi dorită de tot felul de looseri cu mintea în colţuri.

ce poate fi mai de actualitate, mai de dorit decât să vezi toate magazinele pline de ţoale cumpărate din ioropa şi etichetate cu nume de firme? mizilicuri. important este că ai intrat în zara, în bigotti, în cacharel. ce poate fi mai minunat decât să te plimbi pe glam street şi pe fashion street şi să te admire ţăranii când faci shoppingu de la body shop. fuck that!

o haină de firmă se simte într un fel pe un om cu capul pe umeri. pe o ţopârlană se simte în alt fel! alături de un gherţoi ea se simte împlinită. plimbarea prin mall e ca o recunoaştere a succesului!

să fie bine!