nişte frustraţi! asta sunt românii. aşa rezultă dintr un studiu dat publicităţii de curând. exemplele de mai jos au fost preluate din părţi.

peste tot sunt la fel de frustraţi şi frustrarea se manifestă funcţie de statutul social al individului, dar, în final tot frustrare se numeşte.

dacă e bătrân, de ce nu i ai dat locul în autobuz, metrou, tramvai, etc. morala este invariabilă şi se termină la fel “tineretul ăsta nu mai are pic de respect”.

o femeie cu o carieră extraordinară în spate, dobândită pe brânci şi pe sub biroul şefului: totul e o chestiune de respect, să n o atingi nici cu un fulg: câtă nepoliteţe, lipsă de respect şi de apreciere! totul la ea se măsoară în respect, şi respectul se contorizează în câţi pupici poţi să i aplici, la figurat evident, în zonele dorsale ca să se simtă excitată şi să se aibă un orgasm apreciativ cu care, crede ea, poate să suplinească unul real. femeia neapreciată, pusă şi într o poziţie cât de cât importantă este greşeală capitală.

în genere ca să fii şăf trebuie să fii stăpân pe tine şi conştient de valoarea pe care o ai. pe care trebuie s o mai şi ai. dacă n o ai, îţi trebuie cântători care să te ridice în slăvi şi să te pună într o lumină cât mai frumoasă. dacă nu i ai, nasol. dai din papagal în dreapta şi stânga, eşti expert general în toate şi în general plictiseşti pe toată lumea cu ştiinţa ta atoateştiutoare. te bagi peste tot doar ca să ţi faci simţită existenţa.

fiind o ţară unde promovările nu se fac pe competenţe, cred că cel mai frustrat român e ăla făcut şăf într o guvernare şi ajuns simplu muncitor, sau executant cum se numeşte pe la noi, în regimul politic următor. cam nasol, astăzi mare smeker, cu şofer şi maşină de serviciu (cu care trebuie neapărat să mergi la rude la ţară să vadă toţi mucioşii ce te ai ajuns) şi mâine un simplu muritor.

dacă eşti în trafic şi încerci să intri de pe o stradă laterală, neapărat românul care ar trebui să te lase să intri în coadă trebuie să treacă el primul şi tu după el, că el era deja în rând şi nu poţi veni tu să intri în faţa lui.

o veste bună, în final: bmw este pe pierdere. vestea bună este că a scăzut numărul ţopârlanilor cu putere de cumpărare. vestea proastă, orice veste bună are şi o veste proastă, e că a crescut numărul de bmw uri vechi din ţară. nici nu ştii dacă prima veste mai e sau nu bună.

am observat cu extraordinară emoţie că am fost căutat după aceste cuvinte cheie.

tocmai de aceea îl rog pe specialul / ala care a avut asemenea imaginaţie să mi dea un mail la daniel.milodin@yahoo.com. e prea de impresie combinaţia de la search pentru a nu intra în contact cu fanul / a.

Mulţumesc anticipat!

Doresc să adaug şi următoarele cuvinte, foarte căutate, nu de alta, dar poate îmi creşte ratingul la search:

jocuri, horoscop, referate, gsp, noi2, libertatea, ziare, prosport, gazeta sporturilor, dex.

ce concluzii se pot trage de aici? mai multe. spre exemplu: sunt mulţi microbişti lansaţi pe net, dornici de informaţie proaspătă din campionatul lui peşte. mai ales acum, cu arestările şi dna în acţiune, jiji e la rating maxim, neamu lu becali e plin de lumină şi dă la proşti.

sunt, de asemenea, şi tineri dornici de o relaxare mică, un joculeţ. dacă îl caută doar cu jocuri sunt totuşi mai low level. la ceva mai mare.

apar puternic din urmă elevii silitori care caută ca nebunii materie pentru cerinţele şcolare. noroc cu siteurile de specialitate.

cei singuri se caută, dar paradoxal nu prea se găsesc, judecând după rating.

sunt, deopotrivă şi băieţi deştepţi, şi maimuţei care caută ziare de 2 bani. cei deştepţi probabil că sunt în pauză de cunoaştere şi caută sursa on line.

horoscopul trebuie citit la prima oră pentru a cunoaşte ce ne spune specialistul de serviciu cu privire la calitatea zilei, relaţiilor sociale, averii, norocului şi altele.

ciudat şi anormal, nu apar ebe, trăienei, şi alte animăluţe din acest regn. ce concluzie să tragem? merge bine, merge prost, pipălii rămân la cele casnice, un sport, o iubire, un horoscop. de unde mai înţelegem că sunt unii care deşi se dau cu capul de albul zidurilor pentru a fi pe retină, când se schimbă canalul, se pierde şi imaginea!

la mai multă căutare!

iată că n am trăit degeaba: lumina sfântă a Învierii a fost adusă de la Jerusalim, în plină criză, cu eurojetul. aşa cum ţăranul român parcă s a dat jos de pe coloana lui Trăienel, aşa şi ţăranul moldovean s a coborât din private jetul cu care a călătorit şi a luminat prostimea, sau pulimea, depinde de nuanţă.

mizăm totul pe tradiţie: porţi tradiţionale la intrarea in consiliul judeţean, cel mai mare ou de Paşte din … lume, lumină direct de la Jerusaleem, ministresă îmbrăcată în ie tradiţională, călare pe bibicletă (străină, doar ghidonul e românesc), totul pentru votantul român, totul pentru a l menţine în starea de îndobitocire semiactivă, gata oricând să preia controlul.

în plus, banii au venit din cheta organizată de mai marii locali, câte o mie de aici, câte două de dincolo, din salarii de bugetari cu simţ de răspundere.

mocăniţa care se plimbă prin centrul oraşului, cu infrastructura distrusă pentru a face loc şinelor de lemn este un alt exemplu de idei creţe venite din fundul unui creier plat. dar, nimic nu este prea mult pentru a aduce aminte votantului român condiţia lui de bază: o prelungire inutilă a ştampilei de vot.

“Fericiti cei care aduc Lumina Sfântă de la Jerusaleem cu avionul, căci cei ca ei vor stăpâni cerurile”.

săracul Fane Babanu, cum a obţinut el marile lui victorii fără a avea în faţa ochilor lumina călăuzitoare, purtată în Lampa lui David. cum nu a avut şi el o Cessna 560 Citation Encore care să l poarte pe meleagurile sfinte? unde ar fi ajuns, dacă ar fi avut toată sclipirea asta de geniu a conducătorilor noştri iubiţi? în negura istoriei, uitat printre specificaţii de genul “aşa nu!”

cum s au bătut românii să se lumineze de la mai marii locului, să primească flacăra speranţei de la aceşti mesii de 2 lei, cum au reînviat ei turismul, prin vizite la greci şi la bulgari, cum au stat ei cuminţi la cozile aferente autostrăzile spaţiale din ţărişoara noastră dragă, o minune, nu alta. la aşa conducători luminaţi, aşa patrioţi de nădejde!

ne tragem mai puţin din daci şi mai mult din romani (mai exact din resturile aduse de aceştia pe meleagurile noastre), ne reprezintă pâinea şi circul, ne simţim în largul nostru când suntem prostiţi pe faţă.

a venit criza! Şi? românul trebuie să bage în el, să umple maţu până crapă, să sune la salvare şi să cumpere medicamente pentru digestie.

atât ştie el să facă: să mănânce şi să bea. o sărbătoare trebuie neapărat petrecută cu neamuri şi prieteni. şi tot neapărat trebuie făcute excese cât cuprinde. să simtă omul că a fost Paştele, Crăciunul, Anul Nou sau ce mai e pe acolo.

ştirile sunt edificatoare: cozi kilometrice, produse expirate, proşti grămadă. în condiţiile astea, cum trebuie să fie comerciantul? băiat finuţ, să şi respecte clientul, să facă o promoţie ceva acolo, o reducere? în condiţiile în care grobianul e călare pe rafturi şi sparge tot: bonuri, pensie, alocaţie, salariu?

dacă vede patronu de super, hyper, ultra market că românul n are nici un fel de mândrie, de prestanţă, de ce să facă reducere? oricum, el vinde! coada e imensă şi căruciorul plin.

educaţia e plecată din românia! sau apare doar în zilele de sâmbăta, o dată cu orele de sport din şcoli!

nu suntem respectaţi, pentru că nici nu cerem să fim! ne complacem în turme de consumatori, de idioţi cretinizaţi, a căror ultimă dorinţă este să se îndoape, să urle, să bea. asta e modul nostru de a ne simţi bine. de unde o plimbare în parc, o ieşire la un muzeu, la o expoziţie? astea nu intră în arealul nostru de cultură!

nu există spirit, intelect! doar un instinct de supravieţuire, necizelat, grosier, care apare ca ultimă manifestare a dorinţei de a marca anumite momente din viaţă cu excese de orice fel, astfel încât la o adunare frăţească să putem spune: mai ţii minte când … (eventual ne am îmbătat şi am mâncat ca porcii).

mai e cale lungă până când firmele şi, în general, comercianţii vor trata România cu acelaşi respect cu care tratează ţările civilizate, în care dacă preţul e mare, nu cumperi. aştepţi sezonul de reduceri.

cumpărând clientul plăteşte furnizorii, plăteşte angajaţii, obţine profitul hypermarketului. dacă nu cumpără, se rupe lanţul.

în România, mâncarea are o pondere destul de mare în costul vieţii. asta arată pe de o parte, preţul mare al hranei, şi pe de altă parte, până unde este gata cumpărătorul să meargă cu această categorie de cheltuieli. cu cât limita este mai ridicată, cu atât profitul este mai mare, şi cu atât clientul renunţă la mai multe, pentru a petrece cu pretenarii.

aşa a spus un mare cunoscător. şi dacă aşa a spus El, muritorii nu pot decât să aprobe.

să le luăm pe rând: iarna e mai frig, deci trebuie haine mai groase, mai multă căldurică în case, întreţinere mai mare.

vara e mai cald, e coadă la ştrand, coadă pe drumul spre mare, via autostrada cu ochii în soare. la ştiri apar perechile, de fete şi băeţi şi nu numai. apar tinerele domnişoare cu sutienul uitat neglijent pe nisip. încet, încet se mişcă societatea. dacă nu preia civilizaţia, măcar scăpările altora. ce poate fi mai cuul decât să te bronzezi universal şi egal pe toată suprafaţa corpului. mai contează cine sau ce e pe lângă tine. în plus, faci impresie puternică şi tare.

conform unor studii derulate pe câteva decenii, s a ajuns la concluzia că vara  apar cele mai de succes hituri şi se lansează cei mai mulţi artişti, care sunt uitaţi cel mai repede.

reţeta e universală: o donşoară cu voce de sintetizator şi fizic de “divă”, un plăvan care să apese pe butoane, multe onomatopee, multă mişcare, funduleţe, provocare, vocală, nu de altfel şi gata, succesuri garantate.

foarte importantă este locaţia unde se lansează hitul. este nevoie de audienţă elevată, recte, piţipoance, georgei, mult gel, frizuri futuriste, haine mulate, care să scoată în evidenţă creierul lucrat al posesorului, lănţuce de metale preţioase, poşete de firmă (fake urile sunt iescluse din start) ţinute în poziţie virilă de artiste, şi dacă e posibil, vreun gâgă de valoare, cunoscut pentru aspiraţiile lui în materie artistică.

e vremea hiturilor. să se lanseze. să ne bucure. să ne lase cu gura căscată şi cu urechile rănite.

să fie vară!

e clar: s a intors lumea cu susu n jos, sau invers, depinde de aspirant: Gigi nu mai e free, e haos la liga lu miti, arbitri tremură ca frunza n vântul toamnei. şi pentru ce? că aşa a zis zeus: să fie egalitate! şi a fost să fie!

s a pornit un tunet, urmat de un fulger, sau invers, funcţie de cel care aleargă mai repede (prietenii ştiu ei ce ştiu) şi a nceput să cadă câte un cap. unu ici, altul dincolo, şi uite aşa în fiecare gară din ţară e rost de discuţii: legea e egală pentru toţi. Ai vazut? Gigi nu mai e free! e la puşcărie. după care urmează invariabil: SĂRACU.

din cătun în cătun,  din oraş în oraş, aşa au ajuns la capitală oameni simpli, dar însetaţi de dreptate. odata ajunşi au cuvântat: FREE GIGI!

până aici toate bune şi frumoase: oamenii au ajuns, s au aşezat în faţa tribunalului (să pună presiune pe umerii justiţiei, să o încline pe partea corectă), şi au tras banere şi au decretat Gigi must be FREE!

de ce FREE? de ce nu eliberat? de ce nu afară din închisoare? de ce FREE?

înţelege Gigi străineza şi discipolii lui sunt educaţi şi meditaţi în limbi de circulaţie universală (spun universală pentru că am vazut în fimele astea SF, când se întâlnesc alienii cu pământenii toţi vorbesc limba asta cu FREE. cred că de la Gigi li se trage)? având în vedere media de vârstă a grăunţelor din tava donşoarei cu talere, singura explicaţie este că jiji doreşte mondializarea problemelor justiţiei din România, şi pentru asta pregăteşte un plan minuţios, în limba engleză.

şi cum totul e bine când se termină cu bine, rămâne cum am stabilit, Gigi şi a invitat prietenii din fotbal şi nu numai să petreacă sărbătorile de Paşte la el!

nasol, nu?

cum aşa dintr o dată, noi cei care am stat ca un zid în calea năvălitorilor, să fim acum talpa europii?

intră în scenă actorul principal: banu. îl ştiţi, are diverse denumiri: fonduri, finanţări, fmi, şi altele.da, când n ai alt vinovat, ăsta răspunde prezent la toate.

ce e mai important să produci, sau să consumi? depinde de poziţia pe care eşti. dacă eşti ţară producătoare, e bine să ai unde să ţi duci marfa. dacă eşti consumator, e bine să ai ce mânca. şi mai important e să ai cu ce cumpăra ce mănânci, dar ăsta e un alt aspect, care foarte rar este avut în vedere.

producătorul te evaluează, îţi află posibilităţile, gradul de corupţie, nivelul până la care eşti gata să te vinzi. în genere e draguţ: îţi dă şi marfă, îţi dă şi bani să o cumperi. îi dai tu înapoi când poţi.

dacă, Doamne fereşte e criză de lichidităţi şi n are românăul de unde să plătească banii luaţi pentru plasme, lcd uri, biimăre, cerculeţe şi alte produse care i cresc încrederea în valoarea mea, valoarea mea, nu i nici asta o problemă: vine fmi ul, bagă nişte tranşe de bănuţi, să aibă georgelu de unde să dea înapoi banu la băncile alea mari. care bănci, când aveau profit de meleoane de purcoi, l au împărţit cu statul român.

motivaţia oficială este aceea că, prin acest împrumut, se preîntâmpină o criză de lichidităţi, când o să apară. dacă o să apară.

în fapt, e acelaşi mecanism prin care ăla mic şi prost plăteşte dijmă lu ăla mare şi tare. pe vremuri se mai numea şi tribut. măcar atunci totul se derula la vedere, se negocia şi se plătea. acum se numeşte ajutor, şi e un fel de cămătăreală acceptată că asta e: ciocu mic şi joc de glezne.

şi de ce ne o vrea ieuropa asta aşa mai prostuţi? de ce să ridici căpuţul bălai şi să pui nişte întrebări indiscrete, când mai bine poţi fi extraordinar de prins cu număratul banilor necesari supravieţuirii, cu împărţeala lor, cu planificarea?

nu e mai bine să fii o piaţă de desfacere pentru un producător extern? pentru ce ne trebuie nouă industrie, când putem cumpăra de la alţii? minunat lucru cum o industrie care duduia în urmă cu puţină vreme, este acum neputincioasă în faţa crizei?

acel “noi muncim şi nu gândim” a devenit acum noi plătim şi tot cerşim, un fel de sclavagism modern în care indiferent câţi bani primeşti, întotdeauna vei avea mai mult de dat, adică eşti forever dator.

speranţa că, o dată cu intrarea in lumea civilizată, cel puţin pe hârtie, aceasta va trasa o serie de politici care vor avea ca şi efect, nu neapărat imediat, evoluţia se dovedeşte deşartă: ieuropa ne vrea şi proşti, şi vânduţi.

reforma - acest magnific termen care a trebuit inventat de unii pentru a evolua şi preluat de alţii pentru a tăia şi spânzura în numele unor nobile idealuri.

în genere vorbind, reforma asta face bine. iei ceva care nu merge, îl analizezi, descoperi cauzele care îl ţin în loc şi le înlături. uneori a face reformă presupune şi a face lucruri nu neapărat aprobate de majoritatea celor implicaţi în procesul de reformă. dar, a reforma, de principiu, defineşte o transformare a unei stări care conduce spre o versiune îmbunătăţită a vechii stări.

asta în teorie.

o teorie aplicată, după ureche, se regăseşte în scumpa noastră ţară. aici reforma înseamnă, în principal, distrugere. tot ce merge, tot ce funcţionează, trebuie reformat şi pus pe butuci. mecanismele care stau în spatele acestei reforme reinventate de capele ţuguiate care ne conduc, ţin de situaţia aparte din românika, de contextul global, de situaţii excepţionale şi de, hai să recunoaştem, unele mici interese personale.

să presupunem că tocmai ai pus mâna, în urma aplicării algoritmului de împărţeală a hălcilor, pe un minister. fiind în românia, ăia care au avut înainte ministerul în mod normal şi firesc şi au pus oamenii de curte, denumiţi şi curtezani. am glumit, curteni, deşi dacă extrapolăm şi considerăm că românia este o fecioară, mai masochistă din fire, căreia îi plac abuzurile, în mod repetat, merge şi curtezani. la noi merge totul. ca în bancul ală cu capitaliştii (sau comuniştii, depinde de optică): comunismul a împins ţara până în marginea prăpastiei, capitalismul o va duce şi mai departe.

dar, să revenim. ai câştigat ministerul. ai oameni pregătiţi, cu experienţă, gata să ajute la propăşirea ţării şi a poporului. doar n o să i ţii pe margine, să vezi cum nişte nespecialişti conduc ţara spre marginea prăpastiei. pentru românia, şi au dat mâinile, pentru noi, pentru ţară şi acum să nu poată face nimic. nu, aşa ceva nu se poate.

şi atunci, ce e de făcut? REFORMĂ. iată cuvântul magic. transpus prin diverse altele: restructurare, reorganizare, reorientare, re, re, re şi alţi de re. toţi aceşti re îţi permit să tai în carne vie în numele unui nobil ideal: poporul român. căci totul, dar absolut totul se face pentru ţară, pentru tine, române.

trecem peste amănunte legate de licitaţii trucate, încredinţări directe, şi alte forme de materializare a intereselor în forma lor cea mai brută: banii. astea sunt secundare. în primul rând contezi tu, române.

ce te doare pe tine că din birurile pe care le plăteşti nu se întoarce nimic care să ţi îmbunătăţească viaţa? peste 4 sau 5 ani mai apar câteva promisiuni, se mai fac câteva asfaltări, se mai taie o panglică şi se uită tot. rămân doar imaginile astea suprascrise, pentru că aşa e memoria alegătorului, selectivă. reţine doar faptele apropiate de momentul când pune ştampila pe numele unui viitor partener de dialog al românilor. şi în general alea, ultimele impresii, sunt umflate cu un kg de zahăr, un litru de ulei, o ceapă degerată, un km de autostradă, nimicuri din astea care în general trec prin burtică. ce mai contează principiile când stomacul e gol?

ce mai contează că ţara cade, dacă un nene promite că el va face totul? nu trebuie să i dăm şi lui o şansă pentru a face ceva pentru ţara asta? pentru că dacă nu i dăm, nu tot noi vom fi vinovaţi? nedându i lui o şansă, nu ne condamnăm pe noi? şi în plus, vorbeşte frumos la televizor. şi râde. deci, e bine!